Arhiva pentru iulie, 2008
Terapie cu reggae vibes
Masculi şi teama de femele

Majoritatea masculilor nu cunosc cum trebuie să acţioneze în primă fază când e treaba de a trece la nivel fizic cu o femelă.
După o întrevedere cu femela dorită, revin la el acasă unde sunt implicaţi într-o conversaţie plăcută. El o priveşte. Ea îi răspunde. El vrea să o sărute şi ea ştie de acest lucru, conştientizând că ea deţine toată puterea.
În tentativa de a o săruta, dacă ea îl îndepărtează, ar putea să fie pentru totdeauna. În cazul în care el nu încearcă să o sărute, posibil să se întâmple mai târziu, sau să fie sărutat de ea.Teama de a fi respins îl determină pe mascul să se eschiveze de la situaţie, sperând că se va întâmpla ceva mai târziu.
Altă situaţie ar fi faza că deja s-au văzut de câteva ori, şi deja s-au sărutat. El ştie că ei îi place şi ea ştie că el o vrea. El vrea să treacă la ceva mai mult, însă e cuprins de teama să fie văzut ca mergând la alt nivel prea repede. El urăşte ideia de a fi respins după timpul investit şi după cum au decurs lucrurile. Astfel, el decide să se oprească şi speră că lucrurile se vor ‘încălzi’ din nou mai târziu.
Soul food sau d-ale inimii
Am descoperit-o iniţial pe un mixtape [download]
pe al 17 track, 2Pac – Foolish Games:
Mai tarziu am alfat ca se numeşte Jewel şi am gasit şi piesa în cauză: Jewel - Foolish Games, cu un clip realizat pe măsura piesei:
Un titlu (primul) şi deja de neînţeles.
Uit de banalităţi fără spume la gură şi mătreaţă de profet.
Let me die in peace. De (ne)citit ‘in pieces’. Please have some respect for a walking dead man.
Trăiesc scenariul unui poponar de regizor, în care timp de 5 minute sunt ameninţat de 4 persoane cu sincere dorinţe de moarte.
Pe post de intro .. ce e scris mai sus. Banalul care se citeşte naşte necititul şi dezvirginarea presupune a nu te supune celor ce înca pe nume nu li se spune.
Merg la NASA ..
continuă să citeşti ‘De necitit, Preludiu, Dezvirginare cu bytes’


comentarii recente