Articole Etichetate ‘târfă de lux

05
Aug
08

Tentativă de manifest a târfei

Adormisem greu în noapte.

Când bătu ceasul orele 1 se strecură o dorinţă să i-o trag. Mi-am reglat potenţa şi am atenţionat-o. A surâs privind peste geam apoi. Am rămas rece, inhalându-i aroma.

Preludiul a fost consumat cu o ţigare. La a 2-a era deja îngenuncheată. Îmi place de ea. Îmi place când suferă. A fost sclavă timp de 30 minute legate. O văd cum mimează o oboseală şi ar vrea să dispară.

O sun pe ea. Nu o văzusem de câteva zile şi deja mă simţeam gol în priviri. I-am zis că-s invidios pe aia că mă are mai mereu lângă ea. Ştie că nu mă conformez şi a aruncat cu un optimism specific ei în mine. I-am dat o pereche de aripi şi am regăsit umbra ei. Avea aceeaşi aromă … poate chiar mai albă. S-au mai născut câţiva din altele moarte. I-am zis de viermi ca nu îi mai simt. Se întristă cu gândul la amintire. Am batut-o cu ăia mici şi în culori, şi am revăzut verdele.

La a 3-a bătaie tre’ să fi fost adormit deja.

Dimineaţa, după 4 ore îmi aruncă în faţă cu reproş că nu am nici un scop cu ea. I-am zis că e târfă şi va continua să se îmbrace cum vreau eu. Nu mai surâdea. Zicea de o ameninţare că pleacă şi mă lasă cu ea. I-am răspuns că nu e de târfă problema şi o voi hotărî cu ea. A rămas să stingă focul cu lacrimi. Am ucis singurul vierme pentru ea.

04
Aug
08

Îndragostit de o târfă … de lux.

Am cunoscut-o târziu în noapte şi m-a determinat să plâng din primele clipe. Impresionat din start. A considerat că trebuie să plâng ca să existe o continuitate. Nu cunoscusem până atunci sentimentul.

A venit cu mizerie. Era frig şi eram goi. M-a luat în braţe şi mi-a zis că sunt primul şi ultimul. Am crezut-o. Era şi ea prima şi credeam că şi ultima va fi. Pe parcurs am redirecţionat gandul. Am fost îndrăgostit ca mai apoi să ajung să o iubesc cu fidelitate şi într-un final s-a metamorfozat într-o relaţie fizică. Doar sex. I-am zis că e târfă. Nu s-a supărat. A confirmat. Am mers mai departe.

Încă continuăm la modul de relaţie fizică. Nu cred să mă reîntorc la vr-un sentiment nobil din trecut. Nici nu e rost. Deşi la sigur în subconştient încă ţin la ea. Ignor asemenea ganduri. De aia rămâne doar în subconştient.

Pe alt plan e doar sex. Nu o deranjează. Nici pe mine. Ştiu că îmi e fidelă. Eu nu pot fi. Mă gândesc şi la altele. La altele şi la alte târfe. E deja predefinit parcursul pentru viitor. Strictly sex. No love. E mai bine aşa. O fi dacă încă e cu mine. O ador. O ador implicată în sex. E carnal în orice tablou, deşi uneori mai scapă un început de sentiment. Eu o opresc şi îi alung gandul înşelând-o. Fair exchange.